Urocultura și antibiograma: ce arată și cât durează

Urocultura este analiza care arată dacă în urină cresc bacterii sau ciuperci, care sunt acestea și în ce cantitate, iar antibiograma, făcută doar când cultura este pozitivă, arată la ce antibiotice răspunde microbul găsit. Un rezultat negativ se primește de obicei după aproximativ o zi, iar unul pozitiv, cu antibiogramă, după două–trei zile.

Analiza este cerută des, mai ales la femei, dar rezultatul ei, cu notații precum „10^5 UFC/ml” sau coloane întregi de litere S, I și R, ridică multe întrebări. Mai jos găsești explicațiile pe rând: ce se întâmplă cu proba, cum se citesc cifrele și de ce antibiograma nu este o rețetă. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultul de specialitate; medicul este cel care decide dacă și cum se tratează un rezultat.

Ce este urocultura și prin ce diferă de sumarul de urină

Urocultura este o analiză microbiologică: o cantitate mică și precis măsurată de urină se întinde pe medii de cultură, adică geluri nutritive pe care bacteriile se pot înmulți și forma colonii vizibile. Dacă după incubare apar colonii, laboratorul le numără, identifică microbul și, dacă este cazul, face antibiograma.

Sumarul de urină, în schimb, este o analiză de screening, rapidă, care caută semne indirecte ale unei infecții: nitriți, leucocite sau bacterii văzute la microscop. Diferențele principale:

Cele două analize se cer adesea împreună, din aceeași probă sau din probe separate. Ce înseamnă fiecare rând din sumar găsești în ghidul complet despre sumarul de urină.

Când cere medicul urocultura

Medicul cere urocultura când suspectează o infecție a căilor urinare sau când este important să știe dacă există bacterii în urină, chiar fără simptome. Situațiile cele mai frecvente sunt:

• usturime la urinare, nevoie frecventă și urgentă de a urina, urină tulbure sau cu miros puternic;
• dureri în partea de jos a abdomenului sau în zona lombară;
• nitriți ori leucocite pozitive sau multe bacterii la sumarul de urină;
• infecții urinare care revin des sau care nu s-au ameliorat după un tratament;
• sarcina, în care urocultura poate fi cerută și în lipsa simptomelor;
• înaintea unor intervenții urologice sau la persoane cu sondă urinară;
• febră fără o cauză evidentă, mai ales la copii mici și la vârstnici.

Atenție: Febra mare cu frisoane, durerea lombară intensă, vărsăturile repetate sau starea de confuzie la o persoană vârstnică pot semnala o infecție care a urcat spre rinichi sau s-a extins. Acestea nu așteaptă rezultatul uroculturii: mergi la urgențe sau sună la 112.

Cum se recoltează proba pentru urocultură

Pentru urocultură se folosește urina din jetul mijlociu, de preferat prima de dimineață, într-un recipient steril, după spălarea zonei genitale cu apă și săpun și, ideal, înainte de începerea oricărui antibiotic. Aici recoltarea contează și mai mult decât la sumar, pentru că orice bacterie de pe piele ajunsă în recipient va crește pe mediul de cultură.

Trei detalii fac diferența:

1. Urina să fi stat în vezică cel puțin câteva ore, pentru ca eventualele bacterii să se fi înmulțit suficient.
2. Fără antiseptice puternice la toaletă, dacă nu ți-au fost recomandate, pentru că resturile lor pot împiedica bacteriile să crească și pot da un rezultat fals negativ.
3. Transport rapid, ideal în 1–2 ore, sau păstrare la frigider conform indicațiilor laboratorului; la cald, bacteriile se înmulțesc în recipient și umflă artificial rezultatul.

Toți pașii, cu particularitățile pentru femei, bărbați, copii și sugari, sunt explicați în ghidul despre recoltarea corectă a urinei.

Sfat: Dacă ai luat deja un antibiotic, chiar și o singură doză, sau ai folosit un tratament rămas de la o infecție anterioară, spune-i medicului și personalului de la recoltare. Antibioticul poate împiedica bacteriile să crească, iar o cultură negativă poate fi înșelătoare.

Ce se întâmplă cu proba în laborator și cât durează

Proba trece prin câteva etape fixe, iar durata totală depinde de faptul că apar sau nu colonii. Înțelegerea lor explică de ce rezultatul nu poate fi gata în aceeași zi.

1. Însămânțarea: o cantitate calibrată de urină, de exemplu o ansă de un microlitru, se întinde pe unul sau mai multe medii de cultură.
2. Incubarea: plăcile stau la temperatura corpului, de obicei 18–24 de ore, timp în care bacteriile prezente formează colonii.
3. Citirea: coloniile se numără, iar numărul se transformă în unități formatoare de colonii pe mililitru (UFC/ml).
4. Identificarea: dacă numărul este semnificativ, microbul este identificat prin teste biochimice, automate sau prin spectrometrie de masă.
5. Antibiograma: microbul identificat este testat față de mai multe antibiotice, de obicei încă 18–24 de ore.

Termenele exacte diferă de la un laborator la altul și le afli la predarea probei.

Cum citești rezultatul uroculturii

Rezultatul uroculturii are două părți esențiale: ce microb a crescut și în ce cantitate. Cantitatea se exprimă în UFC/ml, adică numărul de bacterii vii dintr-un mililitru de urină capabile să formeze o colonie.

Ce înseamnă cifrele UFC/ml

Pe buletin cifrele apar adesea ca puteri ale lui 10: 10^3 înseamnă o mie, 10^4 zece mii, iar 10^5 o sută de mii de UFC/ml. Pragurile folosite sunt orientative și se interpretează întotdeauna în context:

Laboratoarele și ghidurile medicale pot folosi praguri ușor diferite în funcție de tipul probei și de pacient. De aceea, aceeași cifră poate fi tratată diferit la o femeie tânără cu simptome tipice și la un vârstnic cu sondă.

Microbii întâlniți frecvent

Cel mai des, în infecțiile urinare apare Escherichia coli, o bacterie care trăiește în mod normal în intestin. Mai pot apărea Klebsiella, Proteus, Enterococcus sau Staphylococcus saprophyticus, iar la persoanele cu sondă ori după spitalizări, germeni precum Pseudomonas. Uneori cresc levuri din genul Candida. Numele microbului nu spune singur cât de gravă este situația; contează contextul clinic.

Bacterii fără simptome

Prezența bacteriilor în urină fără niciun simptom se numește bacteriurie asimptomatică. La multe persoane ea nu necesită tratament, dar există situații, cum este sarcina, în care medicul poate decide altfel. Decizia nu se ia pe baza cifrei de pe buletin, ci după o evaluare medicală.

Antibiograma: ce înseamnă S, I și R

Antibiograma este testul care arată cum reacționează microbul izolat în fața mai multor antibiotice, iar rezultatul pentru fiecare antibiotic este exprimat printr-o literă. Testarea se face în laborator, „in vitro”, pe bacteria crescută pe mediul de cultură.

• S (sensibil): microbul este inhibat de antibiotic la dozele folosite în mod obișnuit.
• I (sensibil la expunere crescută): antibioticul poate funcționa dacă expunerea la el este mai mare, de exemplu prin modul de administrare sau prin concentrarea lui în urină; în unele buletine mai vechi, litera era descrisă ca „intermediar”.
• R (rezistent): este puțin probabil ca antibioticul să funcționeze împotriva acestui microb.

Unele buletine afișează și CMI, concentrația minimă inhibitorie, adică cea mai mică concentrație de antibiotic care oprește creșterea bacteriei în laborator. Comparația dintre CMI și pragurile stabilite de comitetele internaționale de standardizare dă litera S, I sau R. Același principiu se folosește și la alte culturi, cum ar fi cele din exudatul faringian, descrise în articolul despre exudatul faringian, sau din materiile fecale, în ghidul despre coprocultură.

De ce nu alegi singur antibioticul din listă

Antibiograma arată doar ce antibiotice ar putea funcționa împotriva bacteriei în laborator. Medicul alege apoi tratamentul ținând cont de mulți alți factori pe care buletinul nu îi cunoaște:

• alergiile tale și reacțiile la tratamente anterioare;
• sarcina, alăptarea, vârsta;
• funcția rinichilor și a ficatului;
• celelalte medicamente pe care le iei și posibilele interacțiuni;
• cât de bine ajunge antibioticul în căile urinare sau în rinichi;
• gravitatea infecției și riscul de rezistență.

Important: Nu folosi antibiotice rămase de la tratamente anterioare și nu modifica singur durata tratamentului prescris. Folosirea necorespunzătoare a antibioticelor favorizează apariția bacteriilor rezistente, pentru care opțiunile de tratament devin tot mai puține.

Ce urmează după rezultat

După rezultat, următorul pas este discuția cu medicul care a cerut analiza, chiar dacă rezultatul este negativ și simptomele continuă. Câteva scenarii obișnuite:

• Cultură negativă, dar simptome prezente: medicul poate căuta alte cauze, poate cere repetarea sau alte investigații, de exemplu analize de sânge pentru inflamație, precum proteina C reactivă.
• Cultură pozitivă cu antibiogramă: medicul decide tratamentul și dacă este nevoie de o urocultură de control.
• Floră mixtă: de obicei se repetă recoltarea, cu atenție sporită la tehnica jetului mijlociu.
• Infecții care revin des: pot fi necesare investigații suplimentare, cum ar fi ecografia sau consultul urologic.

Dacă rezultatul te îngrijorează, notează-ți întrebările înainte de consult. Ce înseamnă în general un rezultat în afara limitelor și ce pași urmează afli din articolul despre rezultatele în afara limitelor. Pentru a vedea ce celule și cristale pot însoți o infecție la microscop, citește și explicațiile despre sedimentul urinar.

Ideile principale

Urocultura răspunde la întrebarea dacă în urină există un microb și care este acesta, iar antibiograma completează răspunsul cu lista antibioticelor la care microbul este sensibil în laborator. Rezultatul depinde foarte mult de recoltare și de faptul că proba a fost luată înaintea antibioticului, iar interpretarea cifrelor și alegerea tratamentului aparțin medicului.

Ce merită să ții minte:

• negativul vine de obicei în aproximativ 24 de ore, pozitivul cu antibiogramă în 48–72 de ore;
• UFC/ml arată câte bacterii vii există, iar pragurile se interpretează în context;
• mai multe tipuri de bacterii în aceeași probă sugerează adesea contaminarea;
• S, I și R descriu sensibilitatea în laborator, nu sunt o recomandare de tratament;
• febra mare, durerea lombară intensă sau confuzia înseamnă consult de urgență sau 112.